O lupta inegala pe piata dezmembrarilor auto

dezmembrari auto bucuresti

O lupta inegala pe piata dezmembrarilor auto 

O lupta inegala pe piata dezmembrarilor auto tine capul de afis al saptamanii care se apropie de final, iar cele circa 80 de firme de dezmembrari auto autorizate ar putea intra in faliment in urmatoarele 3 luni, din cauza concurentei neloiale, potrivit Asociatiei Nationale a Societatilor de Dezmembrari Auto si Reciclare (ANSDAR), care precizeaza ca in tara noastra sunt dezmembrate legal, in fiecare an, circa 20.000 de masini, iar ilegal 30.000. Astfel, persoane fizice, firme neautorizate si mecanici auto isi umplu buzunarele facand comert la negru si punand in pericol circulatia si determinand falimentul celor care lucreaza cu acte in regula.dezmem 2

„Pierderile cauzate de firmele ilegale sunt foarte mari, in conditiile in care piata neagra apieselor de schimb este incomensurabila. In fiecare stat din Europa de Est s-a creat o mafie a pieselor auto care valoreaza peste 50 milioane de euro”, a spus Maria Boghian, presedintele Asociatiei Nationale a Societatilor de Dezmembrari Auto si Reciclare.

La randul sau, vicepresedintele aceleiasi asociatii Nicolae Ganea a explicat ca „sunt companii de asigurari care liciteaza epavele in sistem organizat si altele care le dau clientelei, prin intermediul inspectorilor de dauna. „In conditiile in care saptamanal sunt circa 7-8 masini distruse iremediabil in urma accidentelor, per asigurator, sumele care intra in buzunarul clientelei sunt imense„, a spus acesta.dezmem 3

Firmele sau persoanele fizice cumpara pe sume infime epave, pe care apoi le vand pe piese, sub pretul pietei, lucru care se poate vedea prin abundenta ofertelor de tip speculativ pe internet sau in targuri. „O aripa de Logan este vanduta la negru pentru un milion de lei vechi, in timp ce in sistem de licitatie este circa 3,5 milioane”, sustine Ganea. Mai periculos este insa faptul ca unele masini, chiar daca au dauna tehnica totala, sunt reconditionate si trimise din nou in circuitul comercial.

„Daunele tehnice totale platite de asiguratori dovedesc ca masina respectiva nu mai poate fi repusa in circulatie si trebuie dusa la dezmembrat. Asa este in UE, nu si in Romania, pentru ca nu exista prevederi legale”, a subliniat vicepresedintele ANSDAR. Potrivit acestuia, doar companiile autorizate au obligatia de a distruge seriile sasiului si motorului unei epavela o dezmembrare.